Consult de specialitate urologie
Analize medicale de laborator
Imagistică medicală de specialitate - ecografie/ RMN/ CT
Biopsie prostatică
Consult de specialitate oncologie
Examen histopatologic/ IHC
Stadializare
Intervenție chirurgicală
Chimioterapie
Imunoterapie
Crioablație
Terapie hormonală
Radioterapie
Plan de monitorizare
Suport psihologic
*Navigatorul de pacienți este la dispoziția pacientului oncologic și a familiei sale pe întreg parcursul traseului.
**Succesiunea metodelor terapeutice enumerate se va stabili în funcție de stadializare și de statusul biologic al pacientului.
***Anumite investigații sunt disponibile prin parteneri - ex. PET-CT.
Cancerul de prostată apare atunci când celulele din glanda prostatică încep să crească necontrolat. Din punct de vedere epidemiologic, incidența cancerului de prostată este în creștere continuă, fiind a II-a cauza de cancer (după cancerul de sân) și a IV-a cauza de deces prin cancer (după cancerul de plămân, sân și colorectal). La nivel global, ocupă locul 4 ca incidență și locul 9 ca mortalitate. Această diferență între incidență și mortalitate este determinată de eficacitatea metodelor de tratament de care dispunem.
În general, afecțiunea se dezvoltă lent și afectează în special bărbații cu vârsta de peste 50 ani. Cu cât crește mai mult vârsta cu atât crește și șansa de a diagnostica un cancer de prostată. De aceea, rata cancerului de prostată este în general, mai mare în părțile lumii cu speranță de viață mai mare. 1 din 8 bărbați sunt predispuși de-a lungul vieții să dezvolte cancer de prostată.
Din fericire, aproximativ 85% din pacienți se află în stadii incipiente (cancerul nu depășește capsula prostatică). Cu cât cancerul este depistat într-o fază mai incipientă, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari.
• Adenocarcinom de prostată ductal (se dezvoltă la nivelul celulelor care acoperă tubii prostatei) - crește și se răspândește mai rapid decât forma acinară.
În afară de acestea, mai există și alte tipuri de cancer de prostată, însă mult mai rare:
• Carcinoame cu celule tranziționale - urotelial (se dezvoltă în celulele care acoperă uretra - tubul ce transportă urina în exteriorul corpului)
• Carcinoame cu celule mici (format din celule mici rotunde - un tip de cancer neuroendocrin)
• Tumori neuroendocrine (altele decât carcinoamele cu celule mici)
• Sarcoame
• Vârsta - riscul de a dezvolta cancer crește odată cu înaintarea în vârstă, fiind mai frecvent diagnosticat după vârsta de 50 de ani. Aproximativ 6 din 10 bărbați sunt diagnosticați peste vârsta de 65 de ani.
• Rasa - din motive încă necunoscute, cancerul de prostată este mai frecvent la persoanele de culoare față de cei de alte rase.
• Alimentația - o alimentație haotică cu aport crescut în grăsimi saturate, precum și obezitatea cresc riscul de a dezvolta cancer de prostată.
• Hormonii - testosteronul este principalul hormon masculin ce ajută organismul să se dezvolte și să mențină funcția sexuală. Pacienții care beneficiază de tratamente cu testosteron, au risc mai mare de a dezvolta cancer de prostata întrucât un nivel crescut de testosteron duce și la o creștere a prostatei.
• Neoplazia intraepitelială prostatică (PIN)
o PIN de grad scăzut: celulele prostatice par aproape normale.
o PIN de grad înalt: celulele prostatice arată mai anormal.
PIN-ul de grad scăzut nu este considerat ca fiind precursor al cancerului de prostata față de PIN-ul de grad înalt care este văzut ca un precursor.
Pacienții cu PIN de grad înalt depistat la biopsia de prostată au un risc mai mare ca în timp să dezvolte cancerul de prostată.
Această neoplazie intraepitelială prostatică la unii pacienți poate să se dezvolte încă de la vârsta de 20 de ani, însă nu e obligatoriu ca aceștia să dezvolte cancer de prostată de-a lungul vieții.
• Stilul de viață și factorii de mediu
• Simptome urinare: Jet urinar mai lent/slab sau întrerupt, urinari frecvente - în special noaptea(nicturie), nevoia imperioasă de urinare, dificultăți în golirea completă a vezicii urinare, arsuri/dureri la urinare(disurie), sânge în urina(hematurie) sau prezența sângelui în spermă, incontinență urinară.
• Disfuncții erectile
• Ejaculare dureroasă
• Scădere în greutate
• Durere de spate, șolduri sau pelvis ce nu dispare
• Stări de oboseală, amețeli sau paloare (cauzate de anemie)
• Slăbiciune, amorțeală sau edeme la nivelul picioarelor
• Dureri osoase persistente
În faza terminală a cancerului de prostată, pacienții pot experimenta:
• Durere intensă
• Oboseală extremă
• Pierderea în greutate
• Dificultăți în respirație
• Probleme digestive
• Probleme urinare
• Depresie și anxietate
Acest screening se poate realiza cu ajutorul testelor de sânge prin dozarea biomarkerului PSA (prostate-specific antigen) și prin examinare clinică- tușeu rectal-DRE (digital rectal examination). Aceste teste sunt folosite pentru a căuta posibile semne de cancer de prostată și pentru a îl diagnostica în stadii incipiente, însă niciunul din ele nu poate pune cu certitudine diagnosticul și în cazul în care ies modificate/anormale necesită în continuare alte investigații complementare.
Antigenul specific prostatic (PSA) este o proteină produsă de celulele glandei prostatice (atât celulele normale, cât și celulele canceroase). PSA-ul se găsește mai ales în spermă, dar o cantitate mică se găsește și în sânge. Riscul de a avea cancer de prostata crește odată cu creșterea nivelului de PSA. În general majoritatea medicilor iau în considerare investigațiile suplimentare în momentul când PSA-ul depășește valoarea de 4ng/ml, însă nu există nici o certitudine că la cei cu valori sub 4 ng/ml în cazul în care s-ar face o biopsie aceștia nu ar avea cancer.
Bărbații cu nivelul PSA-ului între 4 și 10 (numit adesea „interval limită”) au aproximativ 1 din 4 șanse de a avea cancer de prostată. Dacă PSA-ul este mai mare de 10, șansa de a avea cancer de prostată este de peste 50%. Cu toate acestea, un PSA mărit nu poate pune cu certitudine acest diagnostic, întrucât există o serie de factori ce pot crește aceste valori ale PSA-ului.
Anamneza, examenele clinice, paraclinice și imagistice pot pune diagnosticul, însă diagnosticul de certitudine se poate pune doar în urma unei biopsii de prostată.
La un pacient cu PSA crescut și/sau simptome, se efectuează examenul clinic - tușeu rectal (DRE) - (o examinare clasică pentru a aprecia dimensiunea, consistența, limitele și sensibilitatea prostatei) și în continuare se poate recomanda o ecografie transrectală (este introdusă o sondă mică în rect și cu ajutorul unor unde sonore, se poate reconstitui imaginea prostatei), RMN pelvin cu sc/RMN multiparametric specific prostatei și biopsie prostatică.
PI-RADS, sau Prostate Imaging Reporting and Data System, este un sistem standardizat de clasificare utilizat în imagistica medicală pentru a evalua rezultatele imaginilor rezonanței magnetice (RMN) ale prostatei. Scopul PI-RADS este să ajute la standardizarea interpretării imaginilor și să ofere informații despre probabilitatea prezenței cancerului de prostată.
Scorul PI-RADS atribuie un scor între 1 și 5, unde:
• PI-RADS 1: Foarte scăzută probabilitate de cancer.
• PI-RADS 2: Probabilitate scăzută de cancer.
• PI-RADS 3 : Probabilitate intermediară de cancer.
• PI-RADS 4: Probabilitate moderată de cancer.
• PI-RADS 5: Probabilitate mare de cancer.
Biopsia prostatică se poate efectua prin 3 tehnici de abordare: rectala - cea mai frecventă (cu ajutorul ecografiei transrectale), perineală și uretrala (cu ajutorul unui cistoscop introdus în uretră).
Fragmentele de țesut prostatic recoltate în urma biopsiei sunt analizate într-un laborator pentru a verifica dacă conțin celule canceroase, și astfel se calculează scorul Gleason în funcție de cele 5 etape de dezvoltare ale celulelor tumorale, pe măsură ce se modifică pentru a forma tumori. Cu cât gradul este mai mare, cu atât celulele sunt mai anormale și au mai multe șanse să se dezvolte și să se răspândească mai rapid. Aproape toate cancerele sunt de gradul 3 sau mai mare; clasele 1 și 2 nu sunt folosite des.
Deoarece cancerele de prostată au adesea zone cu grade diferite, un grad este atribuit celor 2 zone care alcătuiesc cea mai mare parte a cancerului. Aceste 2 note sunt adăugate pentru a obține scorul Gleason (numit și suma Gleason). Primul număr atribuit este gradul care este cel mai frecvent în tumoră. Deși cel mai adesea, scorul Gleason se bazează pe cele 2 zone care alcătuiesc cea mai mare parte a cancerului, există unele excepții când o probă de biopsie are fie o mulțime de cancer de grad înalt, fie există 3 grade, inclusiv cancer de grad înalt. În aceste cazuri, modul în care este determinat scorul Gleason este modificat pentru a reflecta natura agresivă (cu creștere rapidă) a cancerului.
În teorie, scorul Gleason poate fi între 2 și 10, dar scorurile sub 6 sunt rareori folosite.
Pe baza scorului Gleason, cancerele de prostată sunt adesea împărțite în 3 grupuri:
• Gleason <=6 -cancer bine diferențiat/grad scăzut.
• Gleason 7 -cancer moderat diferențiat/grad intermediar.
• Gleason 8-10 -cancer slab diferențiat/grad înalt.
În ultimii ani, medicii au ajuns la concluzia că scorul Gleason nu este suficient pentru a descrie gradul cancerului și au dezvoltat grupuri de grad, care variază de la 1 (cel mai probabil să crească și să se răspândească lent) la 5 (cel mai probabil să crească și să se răspândească rapid):
• Grupa de grad 1 = Gleason 6 (sau mai puțin)
• Grupa de nota 2 = Gleason 3+4=7
• Grupa de nota 3 = Gleason 4+3=7
• Grupa de nota 4 = Gleason 8
• Grupa de nota 5 = Gleason 9-10
Pe lângă gradul cancerului, anatomopatologul ne mai poate oferi informații în buletinul histopatologic și despre numărul de probe prelevate prin biopsie care conțin cancer (de exemplu, „7 din 12”) și procentul de cancer în fiecare dintre nuclee indiferent dacă cancerul este pe o parte (stânga sau dreaptă) a prostatei sau pe ambele părți (bilateral).
Există 2 tipuri de stadializare: CLINICĂ (se bazează pe rezultatul testelor efectuate înainte de intervenția chirurgicală - biopsie, CT, RMN, scintigrafie) și stadializarea PATOLOGICĂ (se bazează pe rezultatele obținute în urma analizei țesutului prostatic recoltat în timpul intervenției chirurgicale). Investigațiile imagistice se recomandă în funcție de rezultatul biopsie (scorul GLEASON) și PSA. Cu cât Scorul Gleason și PSA-ul este mai mare, cu atât este nevoie de mai multe investigații imagistice pentru a stabili cât de mult s-a extins cancerul.
Sistemul de Stadializarea pentru cancerul de prostată este sistemul TNM AJCC (American Joint Committee on Cancer), care a fost actualizat cel mai recent în 2018.
Strategiile terapeutice presupun mai multe scheme unice sau combinate și constă fie în supraveghere activă, fie în tratament local sau tratament sistemic.
Tratamentul local (chirurgia, radioterapia, HIFU și crioablațtia) - se utilizează de obicei pentru pacienții cu boala localizată cu scopul vindecării.
Tratamentul sistemic (Hormonoterapia, chimioterapia, imunoterapia, terapia cu radioizotopi și tratamentul pentru metastazele osoase) - se utilizează pentru pacienții cu boală avansată în care tratamentul local nu poate acoperi extensia bolii.
Supravegherea activă - poate fi o opțiune în unele cazuri în care efectele secundare depășesc beneficiile (pacienți cu comorbidități multiple, vârstă înaintată, stare generală care să îngreuneze tratamentul) sau în cazurile incipiente de cancer (PSA<10, Gleason<7, stadiul T1/T2a, un timp de dedublare a PSA-ului mai lent).
• Chirurgia este cea mai frecventă metodă de tratament local. Poate fi realizată clasic - prostatectomie radicală deschisă sau laparoscopic -prostatectomie laparoscopica. Operația constă în îndepărtarea în totalitate a prostatei (prostatectomie radicală), îndepărtarea unor țesuturi înconjurătoare și a câtorva ganglioni limfatici (limfadenectomie pelvină).
O altă abordare include și rezecția transuretrală de prostată(TUR-P) -eliminarea unei porțiuni de țesut prostatic cu ajutorul unui rezectoscop prin uretră, metoda utilizată pentru tratarea hipertrofiei de prostata sau atunci când se dorește ameliorarea simptomelor cauzate de cancer.
Riscurile prostatectomiei sunt similare riscurilor oricărei intervenții chirurgicale:
• reacții adverse la anestezie
• sângerări la nivelul plăgii operatorii
• formarea de cheaguri de sânge în picioare sau plămâni
• afectarea organelor învecinate
• infecții la nivelul plăgii operatorii
Efectele adverse în urma intervenției chirurgicale:
• incontinența urinară
• disfuncții erectile (impotență)
• infertilitate
• limfedem
• modificări ale dimensiunilor penisului (micșorarea)
• hernie inghinală
• modificări ale orgasmului (scăderea în intensitate sau chiar dispariția).
După operația de prostată, nivelul PSA (antigenul specific prostatic) ar trebui să scadă semnificativ sau să devină nedetectabil în sânge. Este important să înțelegem că după o intervenție chirurgicală, nivelul PSA poate fi măsurat, dar există o perioadă de recuperare în care valorile PSA pot varia în mod natural. În general, valoarea PSA după operația de prostată ar trebui să fie nedetectabilă sau foarte scăzută în sânge, deoarece sursa principală a PSA, adică prostata, a fost eliminată.
Dacă operația de prostată a fost efectuată pentru tratarea cancerului de prostată, un factor semnificativ este dacă cancerul s-a răspândit în afara prostatei și dacă marginile chirurgicale au fost sau nu afectate de celulele canceroase. Stadiul exact al cancerului, determinat în timpul și după operație, va influența în mod direct prognosticul.
• Radioterapia - este a doua metodă de tratament folosită, putând fi utilizată ca prim tratament (în cazurile când cancerul este situat doar în interiorul prostatei ți este de grad scăzut, având aproximativ aceleași rezultate ca și prostatectomia radicală doar că într-un timp mai lung), ca parte a primului tratament în asociere cu tratamentul antihormonal (pentru cancerele care au spart capsula prostatica și au invadat țesuturile învecinate), ca tratament adjuvant (când cancerul nu a putut fi îndepărtat complet în urma intervenției chirurgicale), ca tratament de salvare (în cazul recurențelor dupa intervenția chirurgicală), în stadiile avansate (pentru a ajuta la menținerea cancerului sub control cât mai mult timp posibil și pentru a ajuta la prevenirea sau ameliorarea simptomelor), sau ca tratament paliativ (pentru ameliorarea simptomatologiei și îmbunătățirea calității vieții).
După radioterapie pentru cancerul de prostată, nivelul PSA (antigenul specific prostatic) poate experimenta anumite schimbări. Este important să înțelegem că valorile PSA pot varia în mod natural în timp, iar interpretarea lor corectă necesită luarea în considerare a mai multor factori.
În general, următoarele informații pot oferi o perspectivă generală:
• Perioada de după tratament: După radioterapie, valorile PSA pot rămâne ridicate sau pot crește inițial înainte de a începe să scadă. Acest fenomen, cunoscut sub numele de "rebond PSA," este obișnuit și poate fi observat în primele luni până la ani după tratament.
• Timpul după radioterapie: Valorile PSA pot continua să scadă treptat în lunile și anii care urmează radioterapiei. Scăderea nivelului PSA este un semn că tratamentul a fost eficient în controlul sau eliminarea celulelor canceroase.
• Nivelul stabilizat: După o perioadă de timp, nivelul PSA ar trebui să se stabilizeze la un anumit nivel sau să devină nedetectabil. Nivelurile nedetectabile indică faptul că PSA nu poate fi măsurat în sânge sau că este la un nivel foarte scăzut
De asemenea, există mai multe tipuri de iradiere:
A. Radioterapia cu fascicule externe (EBRT-external beam radiation therapy) - se administrează cu ajutorul unor acceleratoare liniare de particule ce emit fascicule de înaltă energie, cum ar fi razele X sau protoni și sunt direcționate către tumoră sau către focarele metastatice. Iradierea se administrează în ședințe zilnice, 5 zile/săptămână, pe o durată diferită poate merge până la 7-8 săptămâni în funcție de scopul iradierii. O ședință de tratament durează câteva minute 2-3 (VMAT), 8 minute (IMRT) și este nedureroasă.
Există mai multe tehnici de iradiere externă: 3D-CRT, IMRT, VMAT, SBRT.
Cu ajutorul acestor noi tehnici de iradiere, se pot administra doze mai mari de radiații și pot fi direcționate țintit asupra volumului țintă cu o toxicitate mult mai mică a organelor sănătoase din jur.
De asemenea, mai există și radioterapia externă cu fascicule de protoni.
Posibile efecte adverse ale radioterapiei externe:
• radiodermita (hiperpigmentarea tegumentului)
• diaree
• tenesme rectale+/vezicale (senzația de a face, dar fără a putea face)
• jet urinar mai slab, urinări mai frecvente
• incontinență urinară (mai rar ca în cazul chirurgiei)
• disurie (usturimi, durere la urinat)
• meteorism (balonare)
• fatigabilite (slăbiciune)
• lipsa poftei de mâncare
• reducerea numărului de celule sangvine
• disfuncții erectile/ impotență
• limfedem
Rezultatele la 10 ani de la finalizarea radioterapiei sunt similare cu cele obținute prin chirurgie, singura diferență făcând-o efectele secundare (radioterapia prezervă mai bine funcția sexuală și sfincteriană, însă pe termen lung există riscul pentru 2-4% din pacienți să dezvolte rectita radica (sângerare de la nivelul peretelui rectal) sau fistulă rectală.
B. Brahiterapia (numită și implantare de semințe sau radioterapie interstițială)- folosește pelete radioactive mici sau „semințe”, fiecare de dimensiunea unui bob de orez, ce sunt plasate direct în prostată. Aceasta poate fi utilizată fie singură (la pacienții în stadiul incipient și cu un grad scăzut), fie combinată cu EBRT (la cei cu risc mai mare de dezvoltare a cancerului în afara prostatei).
Utilizarea brahiterapiei este limitată de anumiți factori:
• TURP/pacienți cu probleme urinare -crește riscul de reacții adverse urinare.
• prostate cu dimensiuni mari-imposibilitatea de a plasa semințele în toate locațiile corecte.
Există 2 tipuri de brahiterapie:
Brahiterapie permanentă (LDR-low dose rate) și brahiterapie temporară (HDR-high dose rate).
Efectele adverse ale brahiterapiei:
• probleme intestinale (proctita radica, durerea rectală, arsuri și/sau diaree)
• probleme urinare (incontinență urinară, stricturi uretrale, disurie (usturimi la urinat)
• probleme cu funcția sexuală (funcția erectilă și ejacularea)
C. Radiofarmaceuticele (medicamente ce conțin elemente radioactive ce pot ucide celulele canceroase). Acestea sunt injectate într-o venă și prin sânge pot ajunge la celulele canceroase care s-au răspândit în alte părți ale corpului. Au efecte adverse limitate întrucât pot călători pe o distanță scurtă.
Efecte adverse ale radiofarmaceuticelor:
• Oboseală
• Xerostomie (gură uscată)
• Greață și vărsături
• Pierderea apetitului
• Constipație
• Reducerea numărului de celule sangvine
• Afecțiuni renale
Crioterapia (numită și criochirurgie sau crioablație) este o metodă ce utilizează temperaturi foarte scăzute pentru a îngheța și a ucide celulele canceroase de prostată, precum și cea mai mare parte a prostatei. Se folosește în cazul recidivei cancerului după radioterapie sau în cazurile cu risc scăzut și în stadii incipiente ce nu pot beneficia de chirurgie sau radioterapie însă nu este folosită ca prim tratament în general. Deși este mai puțin invazivă decât intervenția chirurgicală, pacienții au mai puține pierderi de sânge, beneficiază de o perioadă de recuperare mai scurtă, spitalizare mai scurta și mai puțină durere, nu se cunoaște cu exactitate eficacitatea pe termen lung și nici nu poate fi o opțiune bună pentru pacienții cu prostate mari.
Efectele adverse posibile ale crioterapiei (sunt mai grave la pacienții care au facut deja radioterapie):
• inflamația scrotului și a penisului (frecvente)
• hematurie (sânge în urină), durere în zona în care au fost plasate acele (1-2 zile după procedură)
• durere, senzații de arsură și nevoia de a goli des vezica urinară și intestinele(se recuperează funcțiile în timp)
• disfuncția erectilă (mai frecventă decât în cazul chirurgiei)
• incontinența urinară (mai frecventă atunci când se face după radioterapie)
• fistula recto-vezicala(<1%)
Tratamentul cu ultrasunete focalizat de intensitate mare (HIFU)
• Încălzește țesutul prostatic și determină necroza celulelor tumorale. Acest tratament este utilizat fie în cancerele de prostată foarte mici (în cazul în care nu e posibilă intervenția chirurgicală), fie în formele avansate de cancer ce nu au avut răspuns în urma altor tratamente precum radioterapia.
Terapia hormonală (terapie de supresie androgenică) are ca scop reducerea hormonilor masculini (androgeni)-(testosteronul si dihidrotestosteronul) și împiedicarea creșterii celulelor canceroase în prostată. Această terapie poate miscșora sau încetini procesul de creștere al cancerului de prostată însă nu poate vindeca singură.
Este utilizată fie ca prim tratament în asociere cu radioterapia (scor Gleason mare, PSA mare și/sau creșterea cancerului în afara prostatei), fie ca prim tratament singur (pentru a micșora tumora și a face mai eficient tratamentul radioterapeutic), fie în cazul unei recidive (după tratamentul chirurgical sau radioterapeutic), fie în cazul în care cancerul s-a răspândit prea mult pentru a fi vindecat prin intervenție chirurgicală sau radioterapie sau în cazul în care pacientul nu poate urma aceste tratamente din alt motiv.
C. Tratament pentru scăderea nivelului de androgeni din alte părți ale corpului (celulele suprarenalele sau celulele canceroase din prostată)
Tratament cu anti-androgeni/antagoniști ai receptorilor de androgeni (medicamente care împiedică androgenii să funcționeze)
D. Anti-androgeni mai noi
Chimioterapia (utilizează medicamente anticancerigene ce se pot administra intravenos, sub forma unor pastile sau prin ambele modalități și pe calea fluxului sanguin ajung la celulele cancerigene din tot corpul). Aceasta este folosită în cazul pacienților cu cancer avansat care s-a răspândit și în alte zone ale corpului și nu mai răspunde la tratamentul antihormonal.
Efectele adverse posibile depind de tipul și doza de medicamente administrate și de cât timp sunt luate.
• pierderea părului
• afte bucale
• pierderea poftei de mâncare
• greață și vărsături
• diaree
• creșterea riscului de infecții (celule albe scăzute)
• vânătăi sau sângerări ușoare (trombocite scăzute)
• oboseală
• reacții alergice severe
• amorțeală, furnicături sau senzații de arsură la mâini sau picioare (neuropatie periferică)
Imunoterapia (utilizează medicamente ce stimulează propriul sistem imunitar să recunoască și să distrugă mai eficient celulele canceroase).
Vaccinul împotriva cancerului - întărește sistemul imunitar pentru a-l ajuta să atace celulele cancerului și este utilizat în formele avansate ce nu mai răspund la tratamentul hormonal cu sau fără simptome ușoare. Acest vaccin pare să prelungească supraviețuirea cu câteva luni însă nu există dovezi că ar vindeca cancerul.
Reacții adverse:
• febră
• frisoane
• oboseală
• dureri de spate și articulații
• greață și dureri de cap
• Terapia medicamentoasă țintită
Prognostic
În stadiile incipiente, rata de supraviețuire la 5 ani- 99%, 10 ani-98%, 15ani-96%.
• Consultații regulate: După tratament, este important să continuați să vă vedeți medicul în mod regulat pentru examene de urmărire și teste necesare. Acest lucru poate implica teste PSA (antigenul specific prostatic), examinări fizice și alte teste specifice.
• Efecte secundare ale tratamentului: Tratamentele pentru cancerul de prostată pot avea diverse efecte secundare, cum ar fi probleme erectile, incontinență urinară sau alte probleme legate de funcția sexuală. Este important să discutați deschis cu medicul dumneavoastră despre orice efect secundar și să aflați despre opțiunile de gestionare disponibile.
• Reabilitare: În funcție de efectele secundare, puteți beneficia de programe de reabilitare, cum ar fi fizioterapia sau consilierea sexuală, pentru a vă ajuta să gestionați și să îmbunătățiți aspecte precum funcția erectilă sau controlul vezical.
• Activitatea fizică: Menținerea unui stil de viață activ poate avea beneficii semnificative pentru sănătatea generală și poate contribui la îmbunătățirea stării de bine.
• Alimentație sănătoasă: O dietă echilibrată și sănătoasă este esențială pentru menținerea unei greutăți sănătoase și pentru susținerea sistemului imunitar.
• Renunțarea la fumat: Dacă fumați, renunțarea la acest obicei poate avea un impact pozitiv asupra sănătății generale, inclusiv a sănătății prostatei.
• Consiliere psihologică: Tratamentul pentru cancer poate avea un impact emoțional semnificativ. Terapia sau consilierea psihologică poate fi benefică pentru a face față emoțiilor și pentru a vă ajuta să vă adaptați la schimbările survenite.
• Participarea la grupurile de suport: Participarea la grupuri de suport poate oferi o cale de comunicare cu alți oameni care trec prin aceeași experiență și poate fi un suport emoțional.