och-loader

96% dintre angajații și colaboratorii Ovidius Clinical Hospital sunt vaccinați împotriva COVID-19

2021-11-01

Ovidius Clinical Hospital și Policlinica OCH sunt spații sigure pentru persoanele care vor să le treacă pragul. Angajații și colaboratorii instituției s-au vaccinat printre primii, încă de la deschiderea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, răspunzând astfel pozitiv campaniei naționale. În acest moment, 96% dintre aceștia sunt vaccinați cu schemă completă. Cei care nu sunt vaccinați, fie au trecut deja prin boală și au un număr de anticorpi suficient de mare pentru a le asigura protecția, fie au motive medicale bine întemeiate pentru care nu se pot vaccina. Trebuie să menționăm că, încă de la începutul pandemiei, toți angajații și colaboratorii OCH și-au exprimat dorința de a contribui activ la garantarea siguranței pacienților și a personalului medical.

„Din momentul în care a fost posibilă vaccinarea, primul gând a fost de imunizare în număr cât mai mare pentru a diminua riscurile provocate de acest virus. Știm că pentru a eradica o pandemie de asemenea proporții sunt necesare atât măsuri de siguranță, pe care să le respecte toți cei din jur, cât și o măsură de imunizare”, a spus directorul executiv al OCH, Adrian Mociu. „Inițial, personalul a avut anumite temeri față de această pandemie, față de riscurile ce vin odată cu virusul. Însă, odată cu informațiile oficiale primite și cu posibilitatea de vaccinare, temerile s-au redus și în acest moment întreg personalul se simte mult mai în siguranță”, a mai adăugat el.

Unitățile sanitare Ovidius Clinical Hospital au implementat de la începutul pandemiei toate măsurile impuse de context. Mai mult, o parte din măsuri, precum distanțarea paturilor din spital și circuitele diferite, sunt practicate de la deschiderea OCH din 2014. Nivelul de exigență foarte ridicat este păstrat continuu în ceea ce privește aceste măsuri, tocmai pentru a depăși cu bine toată această perioadă, dar și pentru a asigura un mediu adecvat pentru tratamentele medicale, atât de necesare în această perioadă pentru pacienți.

De asemenea, o parte din personalul OCH a făcut deja și cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19. „Pe măsură ce va trece timpul și va fi necesar, suntem siguri că administrarea celei de-a treia doze va fi făcută de către un număr cât mai mare de persoane. Sperăm astfel că această pandemie se va stinge sau măcar numărul de îmbolnăviri grave va fi foarte redus. Personalul OCH respectă toate măsurile de siguranță impuse atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către conducerea OCH. Acest lucru nu este neapărat impus și obligatoriu, ci pentru că întreaga noastră echipă știe că respectând măsurile de siguranță și imunizându-se vom reuși să trecem cu bine peste această perioada de mare încercare”, a mai menționat Adrian Mociu.

Pentru mai multe detalii despre cum puteți vizita Spitalul OCH sau Policlinica OCH, sunați la 0241 480 400 pentru detalii și programări.