• 14.11.2019

    14 noiembrie – Ziua Mondială a Diabetului

    Diabetul este una dintre cele mai frecvente boli ale omului modern. În România sunt peste 1.5 milioane de persoane diagnosticate cu diabet, din care 800 de mii sunt cuprinse în Programul Naţional de Diabet Zaharat, derulat de CNAS. Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an pe 14 noiembrie, prilej cu care în întreaga lume sunt organizate evenimente care să conștientizeze și să informeze populația despre realitatea acestei boli: de la persoanele afectate, publicul larg, dar și personalul medical care luptă zi de zi cu efectele acesteia.

     

    Diabetul poate fi de două tipuri:

    Tipul 1- în acest caz pancreasul pacientului nu produce destulă insulină. Boala apare din copilărie și studiile nu au reușit până acum să afle cauza apariției ei;

    Tipul 2- de data aceasta organismul nu reușește să folosească corect insulina produsă. Acesta apare la persoanele supraponderale și sedentare.

    Stilul actual de viață determină apariția diabetului de tip 2 la tot mai multe persoane. Pacienții nou-diagnosticați trebuie să adopte tratamentul prescris de către medicul diabetolog imediat și să își schimbe stilul de viață conform recomandărilor atent alese pentru a putea avea o viață cât mai aproape de normal. În cazul în care persoana afectată nu face acest lucru, riscurile la care se supune sunt multiple: infarct miocardic, atac vascular cerebral, orbire, blocaj renal sau chiar amputaţii ale membrelor inferioare, conform http://www.cnas.ro.

     

    Primele semne ale diabetului

    Pentru că studiile arată că 1 din 5 persoane poate fi în faza de prediabet, e bine să știi care sunt primele semne ale diabetului.  Circumferința taliei de peste 90 de centimetri la femei și peste 100 de centimetri la bărbații reprezintă un risc pentru această afecțiune. Alte riscuri sunt alimentaţia nesănătoasă, inactivitatea fizică, dar și vârsta sau istoricul familial. Cum boala nu are simptome, prediabetul se poate semnala în urma analizelor de sânge când valorile zahărului sunt crescute, dar nu trec de valorile care impun diagnosticul de diabet zaharat de tip 2.

    Simptomele prediabetului sunt:

    • tensiune arterială mare
    • nivelul scăzut de lipoproteine ​​cu densitate mare (HDL)
    • nivelul ridicat de trigliceride
    • tulburările de somn şi de auz
    • setea
    • urinarea frecventă
    • oboseala
    • vederea neclară

    Femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistice și cele care au dezvoltat diabet gestațional în timpul sarcinii au un risc mai mare de a face diabet.

    La Ovidius Clinical Hospital, pacienții beneficiază de consultații din partea echipei de medici diabetologi formată din  Dr. Simona Nicodim și Dr.Iulia Nicolescu în cadrul Policlinicii OCH Constanța și Dr. Mihaela Crețu în ambulatoriul spitalului OCH, care le va pune la dispoziție cele mai noi informații despre boală si cele mai eficiente metode de abordare și tratament.

     

    Pentru informații și programări vă rugăm să ne sunați la telefon 0241 480 400.

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.