• 14.10.2019

    Diagnosticarea precoce a artritei reumatoide

    ”Un expert în tratarea bolilor reumatice, cum ar fi un medic reumatolog, ar trebui să participe la îngrijirea pacienţilor cu artrită inflamatorie care sunt suspectaţi de artrită reumatoidă şi acesta ar trebui să stabilească diagnosticul conform criteriilor EULAR de diagnostic. Prezenţa umflăturilor articulare, în special ale articulaţiile mici de la mâini cu redoare matinală peste 2 ore şi o durată de peste 6 săptămâni însoţite de un sindrom biologic de inflamaţie (VSH, PCR) şi de prezenţa autoanticorpilor caracteristici (factor reumatoid, Ac antiCCP) stabilesc diagnosticul de artrită reumatoidă. Consultația inițială la medicul reumatolog permite stabilirea diagnosticului: stadializarea bolii, estimarea gravității bolii și elaborarea și inițierea unui plan de îngrijire. Frecvența îngrijirii ulterioare de specialitate depinde de severitatea simptomelor și inflamațiilor articulare, de răspunsul pacientului la tratament, de complexitatea și riscurile asociate terapiei”, precizează Dr. Daniela Duşa, medic specialist reumatologie în cadrul Ovidius Clinical Hospital. 

     

    În cazul unei întârzieri a diagnosticului, efectele pot fi devastatoare, până la invaliditate. Tratamentul corect și la timp este esențial, spune medicul:

    ”Alegerea tratamentului optim se bazează pe mai mulţi factori, inclusiv gradul de activitate al bolii (sever, moderat, uşor), etapa terapiei (terapie iniţială sau cea ulterioară la pacienţii rezistenţi la un anumit medicament), preferinţele pacientului (de exemplu, calea şi frecvenţa administrării, posibilele reacţii adverse).

    Ȋn tratamentul artritei reumatoide se foloseşte o combinaţie între următoarele tipuri de terapii: medicamente antiinflamatorii cu acţiune rapidă (antiinflamatorii nonsteroidiene şi glucocorticoizi sistemici sau intraarticulari) şi medicamente modificatoare de boală (DMARDs) nonbiologice (Metotrexat, Leflunomida, Plaquenil, Sulfasalazina, ş.a.) şi biologice (inhibitori de TNF α, antagonişti de IL6, antagonişti de receptor de IL1, ş.a.). DMARD’s-urile au potenţialul de a reduce şi de a preveni deteriorarea articulaţiilor şi de a păstra integritatea şi funcţionalitatea acestora”.

     

    Pentru că vorbim de o boală greu de îndurat, se impune și un program de management cuprinzător pentru că artrita reumatoidă include educația pacienților, intervenții psihosociale, utilizarea adecvată a repausului, exerciții fizice, terapie fizică și ocupațională și consiliere nutrițională și dietetică. 

    ”Programul de management include, de asemenea, intervenții pentru a reduce riscurile de boli cardiovasculare și osteoporoză, precum și imunizări pentru a reduce riscul de complicații infecțioase ale terapiilor imunosupresoare”, a adăugat medicul.

     

    Dr. Dușa ne spune și care sunt facilitățile OCH de care pot beneficia pacienții care decid să se trateze aici:

    ”Analizele de laborator necesare diagnosticului, dar şi monitorizării activităţii biologice şi a posibilelor reacţii adverse ale terapiei pot fi efectuate în cadrul laboratorului Synevo cu care OCH colaborează. Modificările osteoarticulare care apar în evoluţia artritei reumatoide pot fi vizualizate prin radiografia de mâini, dar şi prin examinare prin rezonanţă magnetică (RMN), prezenţa sinovitelor active pe imaginile RMN ajutând la diagnosticarea precoce a afecţiunii, dar şi la monitorizarea eficienţei terapiei. Departamenul de imagistică al OCH dispune de toate aparatele necesare în acest sens.”

    La OCH pacienţii pot fi diagnosticaţi şi monitorizaţi conform ghidurilor naţionale şi internaţionale. Medicul reumatolog are rolul de a diagnostica şi de a monitoriza evoluţia pacientului, gradul de activitate al bolii, posibilele reacţii adverse ale terapiilor, dar şi posibilele manifestări extrarticulare şi comorbidităţi.

     

    Informații și programări la telefon 0241 480 400.

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.