• 03.05.2019

    Ziua mondială a igienei mâinilor - 5 Mai 2019 „Clean care for all it`s in your hands”

    Anual, la nivel mondial , milioane de pacienţi  sunt afectaţi ca urmare a infecţiilor pe care le pot contracta cu ocazia primirii îngrijirilor de sănătate . Studiile estimează că un procent cuprins între 5 şi 15% dintre pacienţii spitalizaţi suferă un episod de infecţie asociată asistenţei medicale.

    În anul 2005 Alianţa Mondială pentru Siguranţa Pacientului a lansat  prima provocare globală “Clean care is safer care” (O îngrijire curată este o îngrijire sigură) ca şi program cadru de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, în cadrul căruia au fost identificaţi cinci piloni de susţienere: mâini curate, produse  curate, practici curate, echipamente curate, mediu curat.

    Campania „Save lives, clean your hands ” (Mâinile curate salvează vieţi), lansată  în urmă cu 10 ani ca o continuare naturală a celei dintâi, face parte dintr-un efort global major condus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a sprijini personalul medical în îmbunătăţirea igienei mâinilor în domeniul îngrijirii sănătăţii şi, astfel, de a susţine prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale care, în anumite circumstanţe,  pot fi ameninţătoare de viaţă.

    Anul acesta campania se desfăşoară sub sloganul „Clean care for all it`s in your hands” iar apelul la acţiune lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii se adresează atât personalului medical, responsabililor cu controlul infecţiilor din unităţile sanitare, managerilor de spital, decidenţilor în materia politicilor de sănătate precum şi organizaţiilor de pacienţi, pentru un efort concertat  de asigurare a „sănătăţii pentru toţi”.

    Consecvent misiunii şi viziunii sale, în spiritul valorilor campaniei „Clean care for all it`s in your hands”  OVIDIUS CLINICAL HOSPITAL a organizat anul acesta, în cadrul unei abordări multidisciplinare, prima întâlnire cu pacienţii pe tema Calităţii mediului de îngrijire şi în care problematica igienei mâinilor a constituit o temă centrală, manifestare ce s-a bucurat de un real succes în rândul pacienţilor.

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.