• 09.10.2018

    Caz ORL dificil, cu particularități deosebite, operat cu succes la OCH

    O femeie de 70 de ani, din Constanța, cu chist laringian gigant a fost operată cu succes la Ovidius Clinical Hospital după ce aceasta a fost refuzată de mai multe unități spitalicești din județ datorită unor modificări patologice care fac intervenția chirurgicală cu risc major. Pentru ca pacienta să fie în siguranță și intervenția chirurgicală  să se poată realiza fără riscuri majore, era nevoie de existența unei aparaturi de ultimă generație care se găsește doar în spitalele de înaltă performanță, aparatură pe care Ovidius Clinical Hospital o are în dotare.

    Dr. Carmen Liana Mocanu, medic primar chirurgie ORL a consultat pacienta și alături de o echipă medicală complexă, dintre care echipa de medici anestezie și terapie intensivă a fost reprezentată de Dr. Alina Moldovan și Dr. Stelian Mociu, au stabilit că pacienta poate fi operată fără a fi supusă unor riscuri chirurgicale deosebite datorită aparaturii de ultimă generație existente la OCH.  

    "Am aflat că OCH are dotarea necesară pentru intervenția potrivită mie, și știam de la o mătușă care a făcut aici o investigație că este un spital foarte modern, care poate oferi condiții deosebite. De fiecare dată când treceam pe lângă spitalul OCH, îl admiram și acum am ajuns să mă și operez aici. O să vin și cu soțul meu pentru pietre la rinichi, pentru că fost la București însă nu a dat rezultate", a povestit pacienta despre cum a ajuns la decizia de a se opera în unitatea privată.

    "Am ajuns cu ochii în lacrimi, demoralizată de ce mă așteaptă. Eram speriată de riscurile la care mă pot supune în timpul intervenției. Făcând atâtea anestezii, deja m-a cuprins frica. Am avut multe intervenții de-a lungul vieții și deja mă gândesc la ce complicații pot să apară de la încă o anestezie", a mai adăugat ea.

     

    „Deoarece știam că ar fi fost foarte dificil si costisitor să găsească o altă alternativă de tratament, ne-am mobilizat și am încercat să rezolvăm problemele acestei paciente în spitalul nostru. La majoritatea pacienților intubațiile orotraheale efectuate în vederea menținerii anesteziei pe parcursul unei intervenții chirurgicale implică introducerea unei canule speciale în trahee prin laringoscopie directă. În cazul de față dificultatea și unicitatea vine din faptul că pacienta prezenta un chist voluminos poziționat chiar în fața corzilor vocale, blocând complet accesul către ele și vizualizarea lor, riscurile în cazul unei intubații normale în acest caz putând fi chiar fatale. În această situație s-a folosit un medicament special pentru a putea induce pacientei o comă vigilă, astfel încât aceasta să poată respira pe parcursul procedurii, după care s-a efectuat intubația folosind un echipament perfomant conceput special pentru astfel de cazuri”, a declarat dr. Stelian Mociu – medic specialist anestezie și terapie intensivă la Ovidius Clinical hospital.

    Intervenția a fost foarte delicată, chistul fiind gigant în raport cu structurile din zona anatomică respectivă și suprainfectat, dar totul a decurs perfect. Pacienta este acum bine, respiră cu mult mai multă ușurință, și este în afara riscului de a se sufoca.

    „As putea spune ca intervenția a fost ușoară din moment ce acum pot vorbi, pot zâmbi, putem face glume. Am intrat dimineața în sală, am fost anesteziată și nu am simțit nimic. După ce m-am trezit din operație în patul din reanimare am simțit o ușoară jenă în locul în care a fost tumora însă nimic semnificativ. Aici mi-a plăcut. E frumos amenajat, personalul amabil, drăguț, tânăr. Acum am băut apă, un pahar de zeamă de compot și am mâncat un Făgăraș. Mă simt foarte bine, nu am nici un fel de dureri și sper ca rezultatele să fie foarte bune în continuare”, ne-a povestit pacienta după intervenție.

     

    Ovidius Clinical Hospital își poate asuma tratarea unor pacienți cu afecțiuni extrem de complexe datorită aparaturii de înaltă performanță, dar și a personalului foarte bine pregătit și înalt calificat.

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.