• 22.02.2018

    Noul tratament nedureros al hemoroizilor, disponibil doar la spitalul Ovidius Clinical Hospital din Constanța

    Hemoroizii reprezintă o problemă extrem de frecventă în rândul românilor. Aceste dilatații ale venelor hemoroidale sunt întâlnite la foarte mulți oameni, dar devin o problemă medicală atunci când se manifestă clinic, prin durere, mâncărime, scurgeri sero-mucoase care pătează lenjeria, tumefacție anală și, mai ales, sângerări.

    Despre tratarea modernă a hemoroizilor, am discutat cu Dr. Andrei Cristian Ionescu, medic primar chirurgie - proctologie în cadrul Ovidius Clinical Hospital din Constanța:

    “Tratamentul la noi se face ambulator, ușor de suportat, bolnavul venind programat la câteva ședințe terapeutice în cabinetul de proctologie. În spitalul OCH implementăm cele mai noi tehnici apărute pe plan mondial. Astfel, am început tratamentul hemoroizilor printr-o tehnică nouă ce utilizează unde de radiofrecvență care, aplicate pe nodulii hemoroidali, îi cauterizează desființând lacurile venoase respective. După tratament, bolnavul pleacă acasă. Acest tratament se face sub anestezie locală, fiind nedureros. Această tehnică cunoscută ca fiind PROCEDEUL RAFAELO, momentan, nu o practicăm decât noi în Constanța și se efectuează doar în câteva centre spitalicești mari din România. Marele avantaj al acestei metode constă în faptul că este nedureroasă, iar bolnavul nu trebuie să își întrerupă activitățile cotidiene. Dr. Klos de la Clinica Kriocentrum, având 25 ani de experiență în acest domeniu, susține că Procedeul Rafaelo ar trebui să fie standardul de aur în astfel de leziuni, nivel care în prezent este disponibil și în Constanța la spitalul OCH.”

    Ce se întâmplă însă cu hemoroizii care nu sunt tratați corespunzător? În acest caz, boala hemoroidală evoluează inițial în canalul anal, adică intern, apoi se exteriorizează.

    “În stadiile avansate, respectiv în Stadiul III pot fi reintroduși în canalul anal, iar în stadiul IV această manevră (TAXIS) nu mai poate fi posibilă, hemoroizii rămânând permanent în exterior. De asemenea, simptomele semnalate de pacient sunt din ce în ce mai supărătoare, culminând cu complicații uneori greu de suportat, cum ar fi durerea extremă și sângerările masive, obligând bolnavul să ajungă de urgență la spital. Important este ca boala să nu ajungă în aceste stadii avansate în care doar intervențiile chirurgicale mai laborioase sunt posibile. De aceea, este necesar ca atunci când apar astfel de simptome, bolnavul să se prezinte la medicul specialist pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine și de stadialitate, precum și pentru a face diferențierea cu alte boli cu localizare ano-rectală, unele dintre acestea fiind foarte grave ce pot debuta cu aceleași manifestări clinice. Astfel că în Stadiile I, II și parțial III, tratamentul este relativ ușor, atât pentru medic cât și, mai ales, pentru pacient”, a adăugat Dr. Ionescu.

    Este foarte important ca boala hemoroidală sa fie surprinsă în stadiile în care tratamentul cu radiofrecvență cu minim disconfort, fără internare, să poată asigura vindecarea. Dar dacă acest lucru nu este posibil, la OCH mai există o serie de soluții moderne pentru tratarea chirurgicală a hemoroizilor.

    “Referitor la Stadiul IV al bolii hemoroidale, la spitalul Ovidius Clinical Hospital, efectuăm cu mare succes tehnica Longo sau P.P.H. (cura prolapsului hemoroidal prin rezectie circumferențială mucoasă cu sutură mecanică), un procedeu relativ nou care excizează hemoroizii și împiedică exteriorizarea lor fără tăietură, cum se practică în operațiile clasice. Spre deosebire de alte tehnici, prin acest procedeu complicațiile ce pot apărea sunt minore, metoda necesitând doar o zi de spitalizare, iar rata de succes fiind de cca. 95%”, a precizat medicul proctolog.

    Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienţilor cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple, printre acestea numărându-se și afecțiunile proctologice.

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.