• 04.08.2017

    Chirurgia spinală minim invazivă la Ovidius Clinical Hospital

    Dr. Constantin Sorin Crăciunaş, medic primar neurochirurgie, se alătură echipei de medici colaboratori ai spitalului.

    Intervenţiile chirurgicale minim invazive sunt o soluţie pentru tot mai multe afecţiuni. Pacienţii au de suferit mai puţin în urma unui astfel de tratament, iar vindecarea se face mult mai rapid. Tehnologia a avansat atât de mult, încât această abordare a fost adoptată de multe specialităţi, inclusiv chirurgia spinală. Unul dintre cei mai buni neurochirurgi din România, Dr. Constantin Sorin Crăciunaş, medic primar neurochirurgie, este cel care realizează la Ovidius Clinical Hospital astfel de intervenţii în cadrul patologiilor specialităţii sale. Spitalul oferă astfel servicii de cea mai bună calitate şi pacienţilor cu boli ale coloanei vertebrale.

    Dr. Constantin Sorin Crăciunaş a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Constanţa, iar rezidenţiatul în neurochirurgie l-a urmat la Spitalul Bagdasar – Arseni din Bucureşti. Apoi, şi-a completat pregătirea cu un stagiu de neurochirurgie de 6 luni în Paris, doi ani de studii postdoctorale în SUA şi un an de supraspecializare în chirurgie spinală în Canada. În acest moment, medicul operează între 800 şi 1000 de pacienţi pe an ca prim operator, atât în sistemul public, cât şi cel privat.

    Dr. Constantin Sorin Crăciunaş ne-a spus care sunt avantajele realizării intervenţiilor chirurgicale minim invazive, atunci când vine vorba despre afecţiuni ale coloanei vertebrale:

    „Beneficiile sunt foarte multe: durata mai mică a intervenţiei, incizii mai mici, implicit cicatrici de dimensiuni reduse, distrugerea mult mai mică a masei musculare din jurul coloanei, pierderea de sânge în timpul operaţiei mult mai mică; risc mai mic de complicaţii post-operatorii şi de re-spitalizare; durerea post-operatorie este redusă, pacientul se mobilizează mai rapid după operaţie, durata de spitalizare este şi ea mai mică şi, desigur, recuperarea post operatorie se produce mult mai rapid”.

    În general, minim invaziv se poate aborda aproximativ toată patologia coloanei vertebrale. Există situaţii însă în care leziunile sunt foarte întinse (e.g. tumori, diformităţi vertebrale etc) unde maniera clasică de abordare este de preferat, oferind o expunere corespunzătoare a leziunii. De aceea, medicul este cel care alege abordarea chirurgicala corectă pentru pacient.

    „Decizia clasic vs. minim invaziv trebuie să fie una echilibrată, adaptată leziunii ce trebuie tratată. Chirurgul trebuie să fie confortabil cu orice manieră de abordare a leziunii, astfel încât să fie capabil să ofere pacientului soluţia potrivită pentru afecţiunea pe care o are. Mai exact, chirurgul trebuie să îşi moduleze tehnică după necesităţile pacientului”, a mai adăugat neurochirurgul.

    Echipa chirurgicală, în cazul unei intervenţii chirurgicale spinale minim invazive, este formată de obicei din doi neurochirugi, asistentă de instrumentar, asistentă circulantă, infirmieră de sală, alături de echipa de anestezie formată din medicul anestezist şi asistenta de anestezie. Având în vedere faptul că procedurile de chirurgie minim invazivă necesită utilizarea unui aparat RX portabil, trebuie inclus în echipă şi un asistent de radiologie. Toată această echipă, echipamentul, precum şi condiţiile pre-operatorii şi post-operatorii sunt foarte bine susţinute la OCH, motiv pentru care specialistul a ales să colaboreze cu spitalul.

    „În 2011 am început prima colaborare cu mediul privat, cu un operator de servicii de sănătate din Bucureşti. Practica medicală a crescut şi, până la momentul actual, pot spune că am avut colaborări cam cu tot mediul privat de servicii de sănătate din Bucureşti. Pot afirma deci, în cunoştiinţă de cauză, că această ‚zonă’ a serviciilor private de sănătate îmi este foarte cunoscută.

    Spitalul OCH m-a impresionat atât prin dotare şi organizare, cât şi prin calitatea umană şi profesională a personalului medical. OCH are tot ceea ce îi trebuie pentru a acomoda cu succes un serviciu de chirurgie a coloanei vertebrale, care să poată satisface tratamentul chirurgical al oricărei afecţiuni spinale.

    Apariţia unui astfel de serviciu într-un spital din zonă înseamnă în primul rând o accesibilitate mai bună pentru pacienţii cu astfel de probleme din Constanţa şi judeţele limitrofe. În felul acesta, pacienţii din regiune nu mai trebuie să se deplaseze în Bucureşti pentru rezolvarea unor probleme ale coloanei vertebrale. În timpul scurt de la începerea colaborării cu acest spital, au fost operaţi atât pacienţi din Constanţa, cât şi pacienţi din Galaţi, Tulcea, Brăila şi chiar din Bucureşti.

    În ceea ce priveşte colaborarea cu OCH, aceasta se anunţă stabilă şi pe termen lung. Deja, numărul de zile dedicate intervenţiilor chirurgicale s-a extins de la una pe săptămână la trei pe săptămână, în mai puțin de o lună de când am început să lucrăm împreună”, a detaliat Dr. Crăciunaş.

    Prin noile colaborări, serviciul de neurochirurgie al Ovidius Clinical Hospital este mai mult decât capabil să servească pacienţi cu multiple afecţiuni ale coaloanei vertebrale, în cele mai bune condiţii de spitalizare, prin medici specialişti extraordinari şi echipament medical la cele mai înalte standarde europene.

     

    Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijire de specialitate pacienţilor cu afecţiuni chirurgicale și medicale multiple, printre acestea numărându-se și afecțiunile neurochirurgicale.

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.