close

Tumora teoretic inextirpabila, abordata chirurgical cu succes la Ovidius Clinical Hospital

2015-03-14

Premierele chirurgicale se pare ca sunt deja firesti la Ovidius Clinical Hospital. Acum nu mult timp vorbeam despre o interventie chirurgicala unde s-a efectuat o ablatie a unei tumori hepatice, dupa care a urmat o operatie complexa ce a presupus rezecția unui segment din femur și înlocuirea acestuia cu o proteză, iar in urma cu doua saptamani, in aceasta unitate spitaliceasca, s-a extirpat un rinichi laparoscopic, pentru prima data in Dobrogea si lucrurile bune nu se opresc aici. Iata ca acum vorbim de o noua procedura spectaculoasa care a fost efectuată la OCH.

O echipă anestezico-chirurgicală, condusă de Conf. Dr. Vladislav Brașoveanu, medic primar chirurg Clinica de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic “Dan Setlacec”, Institutul Clinic Fundeni, București, completată de medicii primari chirurgi, de la Ovidius Clinical Hospital, Ș.L. Univ. Dr. Nicolae Ciufu și Dr. Paris Stamule, precum și doi dintre medicii anesteziști din aceeași instituție, Dr. Alina Moldovan și Dr. Roxana Buiuca, a realizat, pe parcursul a doar două ore, o intervenție chirurgicală deosebit de complicată ce poartă numele de duodenopancreatectomie cefalică.

Pacienta, in varsta de 65 de ani, a ajuns la medic din cauza unor dureri abdominale difuze. In urma investigatiilor s-a constatat prezenta unei formatiuni tumorale, cefalopancreatică, (in capul pancreasului), cu diamertul de 4,5 cm care invada duodenul, comprima vena cava si se afla in intim contact cu vena mezenterica superioara.

Teoretic, in toate tratatele de medicina, se spune ca o astfel de tumora este inextirpabila.

Femeia insa a decis sa vina la Ovidius Clinical Hospital, datorita interventiilor chirurgicale de o complexitate deosebita care au fost realizate aici, precum si datorită încrederii pe care o are in personalul medical si in dotarile spitalului.

„Interventia chirurgicala a decurs fara nici un fel de incidente si, datorita pregatirii, experientei si talentului Domnului Conf. Dr. Brasoveanu, s-a terminat intr-un timp record pentru o operatie de o asemenea amploare.”, a spus Dr. Nicolae Ciufu.

In lipsa acestei interventii, starea generala a pacientei s-ar fi alterat progresiv, durerile abdominale ar fi devenit rapid insuportabile, tegumentele ar fi devenit intens icterice (galbene), iar decesul ar fi survenit in aproximativ 3-6 luni.

„Evolutia postoperatorie a pacientei este mai mult decat satisfacatoare. Aceasta a fost externata la doar 10 zile de la interventie si va urma un tratament medicamentos specific. Asteptam si rezultatul examenului histopatologic. In continuare, ea este luata in evidenta de echipa de medici specialisti de la OCH. De obicei, aceste interventii nu se fac in clinici private din cauza riscurilor si complicatiilor care pot aparea. Acum nu este cazul sa vorbim de astfel de lucruri, pentru ca aici exista dotarile, precum si personalul medical foarte bine pregatit, pentru astfel de situatii. Pacienta si-a dorit foarte mult sa fie operata la OCH.”, a declarat Dr. Vladislav Brașoveanu.

Vorbim din nou despre o premiera medicala pentru Dobrogea, deoarece este o interventie chirurgicala de foarte mare amploare care se practica doar in centre medicale cu renume. Sunt putine unitati medicale private in tara care dispun de dotarile necesare si personalul medical calificat pentru astfel de interventii, cea mai noua dintre ele fiind Ovidius Clinical Hospital. Acest spital a fost gandit si este pregatit sa le ofere pacientilor sai toate conditiile pentru ca cele mai complexe interventii chirurgicale sa se desfasoare in deplina siguranta.Buiuca

Echipa anestezico-chirurgicală, condusă de Conf. Dr. Vladislav Brașoveanu, medic primar chirurg Clinica de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic “Dan Setlacec”, Institutul Clinic Fundeni, București, completată de medicii primari chirurgi, de la Ovidius Clinical Hospital, Ș.L. Univ. Dr. Nicolae Ciufu și Dr. Paris Stamule, precum și doi dintre medicii anesteziști din aceeași instituție, Dr. Alina Moldovan și Dr. Roxana Buiuca, a realizat, pe parcursul a doar două ore, o intervenție chirurgicală deosebit de complicată ce poartă numele de duodenopancreatectomie cefalică.