logo
    • 25.09.2017

    Necesitatea histerectomiei laparoscopice - indicațiile medicului specialist

    Un subiect sensibil pentru orice femeie este necesitatea medicală de a realiza o intervenție de histerectomie. Nimeni nu își dorește să ajungă să aibă nevoie de acest tip de intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează, în totalitate sau doar parțial, aparatul reproductiv. Din păcate, există însă situații în care menținerea stării de sănătate a femeii impune o astfel de o operație.  

    Histerectomia înseamnă îndepărtarea chirurgicală a uterului. Când se îndepartează uterul și colul uterin, intervenția se numeste histerectomie totală, iar atunci când sunt îndepărtate și trompele uterine și ovarele, s-a realizat o histerectomie totală cu anexectomie bilaterală.

    Realizată pe cale laparoscopică, minim invaziv, această intervenţie chirurgicală aduce un beneficiu major prin trauma minimă asupra peretelui abdominal, recuperarea post-operatorie rapidă, rezultatul estetic, operația realizându-se prin 3 sau 4 incizii de 0.5-1 cm, dispuse la nivelul regiunii ombilicale şi la nivelul flancurilor abdominale.

    Există însă multiple afecţiuni care pot fi tratate astfel doar în anumite cazuri. Dr. Alina Vîncă, medic specialist chirurgie generală la Ovidius Clinical Hospital, membru al echipei chirurgicale specializate în astfel de intervenții explică în continuare mai multe informații:

    Indicaţiile histerectomiei laparoscopice sunt aceleaşi ca şi cele ale histerectomiei abdominale clasice:

    - fibromul uterin; histerectomia reprezintă singură cale sigură şi definitivă de tratament al fibromului uterin (tumori uterine benigne ce cauzează sângerări persistente, anemie, durere pelvină, presiune la nivelul vezicii urinare);

    - sângerări uterine persistente – în cazul menstruaţiilor abundente şi îndelungate sau sângerărilor intermenstruale, histerectomia poate reprezenta tratamentul definitiv, mai ales în cazurile în care tratamentul medicamentos nu a fost eficient;

    - durerea pelvină cronică– chirurgia poate reprezenta o opţiune pentru pacientele ce acuză durere pelvină de origine uterină. Este nevoie de o evaluare completă înainte de a lua o astfel de decizie;

    - adenomioza- este formă cea mai frecventă de endometrioză şi se formează prin fixarea în profunzimea muşchilor uterului a focarelor endometriozice;

    - endometrioză extinsă (stadiul III, IV);

    - tumori ovariene benigne;

    - hiperplazii endometriale (patologie care dacă nu este tratată, medicamentos sau chirurgical, poate predispune la apariţia neoplasmului endometrial);

    - prolapsul uterin – coborârea uterului în vagin sau chiar dincolo de vulvă este însoţită de o serie de simptome şi complicaţii;

    - leziuni premaligne ale colului uterin asociate cu patologie uterină sau ovariană la paciente ce nu îşi mai doresc sarcini;

    - cancerul de endometru;

    - cancerul de col uterin;

    - cancerul de ovar (stadiul I a).”

    Histerectomia laparoscopică se adresează pacientelor de vârstă mijlocie cu patologie ginecologică confirmată, evaluate în cadrul Ovidius Clinical Hospital de către medici specialişti. Pacientele ce au nevoie de acest tip de intervenție suferă de sângerări abundente în timpul menstruaţiei, sângerări între menstruații, tumori benigne ovariene, uterine, displazii de col uterin, patologie anexială, precum şi de patologie neoplazică. Toate aceste simptome nu dispar sub tratament conservator specific, deci pacientele au nevoie de o intervenție chirurgicală.

    Din fericire, avantajele acestei tehnici minim invazive ajută ca perioada de suferință să treacă mult mai ușor: zilele de spitalizare sunt mult mai puține (1-2 zile), durerile post-operatorii devin minime; cicatricea post-operatorie nu există, riscul de apariţie al complicațiilor post-operatorii este mult mai mic, refacerea post-operatorie este mult mai rapidă. În plus, pacienta poate reveni la stilul ei de viață în scurt timp, lucru destul de greu de obținut în urma unei operații clasice de histerectomie.

    “Această intervenţie chirurgicală se realizează sub anestezie generală. Pacientele se externează la 48 ore post-operator, cu recomandarea de tratament anticoagulant pentru 14 zile pentru a preveni riscul apariţiei trombozei venoase profunde, cu reintegrare socio-profesională şi reluarea activităţii la 2 săptămâni post-operator. Efortul fizic este permis la 30 zile post-operator. Firele nu trebuie scoase. Pacientele sunt reevaluate la 7 zile post-operator şi ulterior la 30 zile”, menționează Dr. Vîncă despre histerectomia laparoscopică.

    Cu toate că o astfel de intervenție pare un pas greu de făcut în viața oricărei femei, este importantă alegerea corectă a echipei de chirurgi care va realiza intervenția, pentru o recuperare post-operatorie rapidă  și o revenire imediată la viața de zi cu zi.

     

    În cadrul Ovidius Clinical Hospital, pacientele pot beneficia de tehnici chirurgicale moderne de tratament ale patologiei uterine şi anexiale, efectuate de echipe antrenate şi dedicate de medici chirurgi specialişti în laparoscopie, cu rezultate post-operatorii optime.

  • Chestionar satisfacție

    Ai fost pacientul nostru? Părerea ta contează pentru noi. Completează formularul de satisfacție adresat pacienților și noi vom avea o vedere de ansamblu a ceea ce trebuie sa imbunătățim.

    Detalii
  • Dicționar medical

    Pentru a putea ințelege termenii medicali mai bine vizualizați dicționarul nostru.

    Detalii
  • Program

    • Luni - Vineri
      08.00-21.00
    • Sambăta
      08.00-15.00
    • Spital
      Program permanent cu 2 linii de gardă în specialitățile chirurgie generală și anestezie, terapie intensivă.